Nu sunt loial unui stack. Aleg unealta după problemă: uneori WordPress, alteori Astro sau un portal scris de la zero. Regula e aceeași — prototip rapid ca să validez ideea, cod propriu când cerințele o cer.
Scot datele din sisteme care n-au fost gândite să comunice — ERP-uri închise, exporturi HTML, interfețe fără API. Un import zilnic cu jurnal de execuție, validare și deduplicare, apoi un depozit PostgreSQL și rapoarte care arată fiecăruia exact ce are voie să vadă.
Setup CRM pornind de la procesul real al echipei, nu de la template. Câmpuri custom, workflows, contracte generate automat în PDF, deal tracking și raportare legată direct de baza de date. Am făcut asta și pe sisteme mari, cu integrări Salesforce.
Servicii rulate pe server propriu, în containere, în spatele unui reverse proxy cu SSL automat. Forgejo pentru cod, Tailscale pentru acces fără porturi deschise. Mai puține abonamente, mai mult control asupra datelor.
WordPress și WooCommerce când e nevoie de un CMS clasic și de comerț. Astro când contează viteza și hostingul minim — site-ul acesta, de exemplu. Portaluri și aplicații mici în Python sau TypeScript când problema nu are o unealtă gata făcută.
Lucrez cu mai multe modele — Claude, Gemini, DeepSeek, Mistral — alese după cost, latență și tipul problemei. Nu prin interfața de chat, ci prin agenți de linie de comandă (Claude Code, OpenCode, pi.dev, Antigravity), cu skill-uri și comenzi scrise pentru cazuri concrete. Forgejo self-hosted le ține memoria între sesiuni; Obsidian e locul unde gândesc și scriu.
Diferența practică: AI-ul nu rămâne un chatbot lipit deasupra unui site vechi. Primește acces controlat la date prin servere MCP, lucrează în repository-urile reale și verific tot ce produce. Viteza e a lui, discernământul rămâne al meu.
Fiecare a pornit dintr-o fricțiune operațională concretă. Pentru angajatorul actual descriu doar funcția sistemelor, nu numele lor interne.
În Jurnal scriu despre arhitecturi, compromisuri și unelte pe care le folosesc efectiv.